Un proprietar de câine care își vede animalul de companie săpând cu sârguință o groapă în grădină, îndesând osul său preferat în ea și îngropându-l cu grijă cu nasul este adesea nedumerit.
La urma urmei, frigiderul este plin de mâncare, iar bolul este umplut în mod regulat cu hrană proaspătă, deci de ce aceste săpături arheologice, relatează corespondentul .
Răspunsul este ascuns în zeci de mii de ani de evoluție, când fiecare zi de vânătoare reușită putea fi ultima pentru o lungă perioadă de timp.
Pixabay
Strămoșii câinilor moderni – lupii și câinii sălbatici – nu puteau fi niciodată siguri de prânzul de mâine.
O vânătoare reușită a unei căprioare mari aducea deodată cincizeci de kilograme de carne, care trebuia păstrată de căzături și concurenți.
Îngroparea prăzii în pământ rece s-a dovedit a fi cel mai sigur mod de a păstra stocul pentru zile sau chiar săptămâni.
Geografia depozitelor: de ce un câine alege acel loc anume
Animalul nu îngroapă mâncarea oriunde – alegerea locului este supusă unor reguli stricte. Solul trebuie să fie suficient de umed pentru a nu se sfărâma, dar nu ud, altfel carnea va putrezi.
Câinele se învârte în jurul locului ales, adulmecând și verificând cu labele structura solului.
Animalele de companie, chiar dacă nu le-a fost foame în viața lor, reproduc această secvență complexă de acțiuni.
Ele pot îngropa nu numai mâncare, ci și jucăriile preferate, papucii stăpânului sau telecomanda televizorului – orice obiect care li se pare valoros. Instinctul de conservare a resurselor nu face distincție între comestibil și necomestibil.
De ce unii câini îngroapă în timp ce alții nu o fac niciodată
Nu toate rasele manifestă acest comportament cu aceeași intensitate. Câinii crescuți pentru vânătoarea de nurci – Teckel, Jagdterrier, Foxterrier – au cea mai pronunțată pasiune pentru săpat și îngropat.
Programul lor genetic este conceput pentru a lucra cu pământul, iar fără posibilitatea de a săpa, aceste animale devin anxioase și iritabile.
Rasele ornamentale, pe de altă parte, pot să nu fie deloc interesate de săpat. Câinii de buzunar trăiesc în brațele stăpânilor lor de secole, iar memoria lor evolutivă a șters nevoia de a crea bolți subterane.
De multe ori, nici cățeii înțărcați prea devreme de mama lor nu stăpânesc acest ritual – pur și simplu nu au văzut un model de urmat.
Când instinctul devine obsesie
La domiciliu, incapacitatea de a pune în aplicare reflexul de scormonire conduce la comportamente ciudate.
Un câine poate încerca să „îngroape” un bol cu mâncare mișcându-și nasul pe podea și ridicând pământ imaginar. Unele animale de companie își freacă nasul de covor sau de canapea ore întregi încercând să dezlipească un pământ inexistent.
Stresul cronic exacerbează situația: cu cât un câine este mai anxios, cu atât încearcă mai des să creeze un tezaur.
Dacă animalul dvs. de companie începe să îngroape fiecare firimitură, cerșind mâncare suplimentară și ascunzând-o în colțuri, acesta este un semnal al unui disconfort interior profund.
Activitatea fizică și plimbările lungi cu posibilitatea de a săpa într-un loc sigur pot ajuta la ameliorarea acestei tensiuni.
Cel mai bun cadou pentru un câine cu un instinct puternic de scormonire este un colț desemnat în grădină cu pământ liber sau o cutie specială cu nisip.
Acolo animalul de companie își va putea satisface o nevoie străveche fără a distruge paturile și peluzele. La urma urmei, a interzice unui câine să îngroape oase este ca și cum ai interzice unei păsări să zboare.
Wow, este atât de fascinant să aflu despre instinctele câinilor! Îngroparea oaselor este ca un vestigiu din trecutul lor sălbatic. E incredibil cum sunt conectați la acele tradiții vechi!
Larry, credeai că acest comportament este exclusiv pentru câini? Nu cumva există și alte animale care își îngroapă hrana?
Este absolut uimitor cât de profunde sunt instinctele câinilor! Faptul că îngroapă oasele ca să își protejeze resursele este ca o lecție din istorie! Mă face să apreciez și mai mult aceste creaturi minunate!