O priveliște amuzantă și uneori puțin șocantă: o pisică își târăște cu sârg jucăria preferată de șoarece până la recipientul de băut și o scufundă în apă cu un strop.
Mulți stăpâni consideră că acest comportament este doar o farsă ciudată, fără să bănuiască că în spatele lui se află un program complex de supraviețuire, relatează corespondentul .
De fapt, „înecarea” prăzii este un instinct profund care s-a format cu mult înainte ca strămoșii pisicilor moderne să ajungă să trăiască în casele oamenilor.
O pisică domestică percepe locul în care se află bolul pentru apă și mâncare ca fiind cea mai sigură și mai previzibilă zonă din întreaga casă.
Aducându-și cele mai valoroase obiecte – jucării și uneori pradă – acolo, ea încearcă să își controleze mediul și să păstreze obiectele importante în siguranță față de intruși.
Instinctul matern: grija față de urmași
Unul dintre cele mai comune motive pentru acest comportament este legat de instinctul matern.
Cel mai adesea, jucăriile sunt „înecate” de pisicuțe cărora le-au fost luați puii mai devreme sau care au pierdut sarcina – sistemul lor hormonal continuă să ceară grija pentru urmași, dar nu există nimeni care să o îndeplinească.
Ducând o jucărie într-un bol cu apă, femela imită instinctiv procesul de a-și duce puii într-un cuib sigur, unde există o sursă de umiditate și hrană.
Uneori, jucăria poate fi aruncată nu în apă, ci în castronul cu mâncare. În acest caz, se declanșează un model antic de vânătoare: „prada” este plasată în același loc în care sunt depozitate proviziile, așa cum făceau strămoșii sălbatici.
Pentru pisică, castronul său devine un „loc sigur” simbolic, unde nu se poate teme pentru siguranța unui obiect de valoare.
Ritual de vânătoare: controlul prăzii
Strămoșii pisicilor sălbatice, după ce prindeau prada, o înecau adesea pentru a o imobiliza și a se asigura că este moartă. Pisica domestică, lipsită de șoareci și păsări adevărate, transferă acest ritual jucăriilor sale, „omorându-le” în apă.
Ea asociază jucăria cu prada cu procesul de obținere a hranei și preferă să își păstreze trofeele în apropierea sursei de hrană.
Acest comportament este deosebit de pronunțat la pisicile care sunt înțărcate devreme și care nu au fost complet antrenate să vâneze.
Acestea par să compenseze lipsa de experiență perfecționându-și abilitățile de „ucidere” pe obiecte sigure care nu opun niciodată rezistență.
Marcarea zonelor și controlul mirosurilor
Bolul de apă și mâncare emite cele mai puternice și mai importante mirosuri din casă: mirosul de mâncare, umiditate și al animalului de companie în sine.
Punând o jucărie în el, pisica o îmbibă cu aceste mirosuri, consolidându-și amprenta asupra obiectului prețios. Acesta este un mod de a spune celorlalte animale care trăiesc în apropiere: această jucărie îmi aparține și este protejată.
În plus, unele pisici folosesc apa pentru a scăpa de mirosul enervant al jucăriei sau, dimpotrivă, pentru a-i da un miros nou, mai „corect”.
Acest lucru le permite să adapteze obiectele din jurul lor la gusturile lor, făcând spațiul mai previzibil și mai sigur.
Plictiseala și lipsa activității de vânătoare
Atunci când unei pisici îi lipsește exercițiul și vânătoarea reală, ea caută modalități alternative de a-și elibera energia. „Îmbăierea jucăriilor devine un joc distractiv care înlocuiește goana lipsă după prada reală.
Acest lucru este vizibil în special la pisicile care nu au acces la aer liber și trebuie să își petreacă întreaga viață între patru pereți.
Dacă acest comportament devine compulsiv, proprietarii ar trebui să ia în considerare sesiuni suplimentare de joacă cu animalul lor.
Cumpărarea de jucării interactive, puzzle-uri și vânători regulate cu laser pointer pot ajuta pisica să-și satisfacă instinctele de vânătoare, iar nevoia de a îneca șoarecii în apă poate să nu mai fie necesară.
Motive medicale: când să vă faceți griji
În cazuri rare, dorința compulsivă de a căra obiecte în apă poate fi asociată cu tulburări neurologice sau disfuncții hormonale.
Dacă pisica face acest lucru tot timpul, nu părăsește bolul ore în șir și comportamentul seamănă cu un comportament compulsiv, merită să arătați pisica unui specialist.
Un veterinar poate ajuta la excluderea problemelor tiroidiene sau de sănătate mintală.
Cu toate acestea, cel mai adesea, „scufundarea” jucăriilor este un obicei complet inofensiv, deși neobișnuit. Dacă pisica mănâncă cu poftă, se joacă și nu prezintă semne de anxietate, puteți pur și simplu să suportați această ciudățenie simpatică.
Pentru o igienă mai bună, proprietarii ar trebui să obțină o jucărie „înecătoare” separată pentru pisica lor și să o spele în mod regulat.
