Foto: din surse deschise
Deși generația tânără este adesea criticată pentru că este prea dependentă de ajutorul bătrânilor, a fi prea independent poate fi chiar mai rău
Sursă:
O generație de oameni care a crescut fără supravegherea constantă a unui adult și care a fost forțată să învețe independența la începutul vieții se confruntă cu consecințe psihologice neintenționate ca adulți – în special, dificultăți în acceptarea ajutorului și construirea de relații apropiate. Acest lucru este afirmat în publicația Experteditor, unde autorul, pensionarul canadian Farley Ledgerwood, reflectă asupra experienței așa-numiților „copii cu cheia de gât” și asupra impactului acesteia asupra vieții de mai târziu.
Autorul își descrie propria copilărie, când cina însemna adesea ceea ce copilul putea găsi singur în frigider, deoarece părinții săi aveau mai multe locuri de muncă și nu aveau timp să aibă grijă de el. Aceasta nu era o neglijență clasică, spune el, ci mai degrabă o chestiune de supraviețuire. În același timp, în astfel de condiții s-a format obiceiul de a nu se baza pe alții și de a-și rezolva singur toate problemele.
Textul notează că acest model de comportament este transmis și generațiilor următoare. Farley dă exemplul fiicei sale adulte, care chiar și într-o situație de criză încearcă să se descurce singură, fără să ceară ajutor. Acest lucru, spune el, demonstrează o atitudine profund înrădăcinată: „Dacă ai nevoie de ceva, ar trebui să te descurci singur.
Experții confirmă că autonomia excesivă poate avea un revers.
„Adulții foarte independenți pot avea dificultăți cu intimitatea și reglarea emoțională”, spune psihologul Sam Goldstein.
În plus, autorul atrage atenția asupra fenomenului așa-numitei „hiperindependențe”, care se formează adesea la copiii care sunt forțați să își asume responsabilități de adulți. Ca urmare, astfel de copii cresc devreme, dar își pierd capacitatea de a fi vulnerabili.
Autorul subliniază că acest „sistem de operare emoțională” funcționează eficient în condiții de lipsă de resurse, dar la vârsta adultă se poate transforma într-o barieră. Persoana se obișnuiește nu numai să nu ceară ajutor, ci și să îl refuze, chiar și atunci când acesta este disponibil. Acest lucru creează un sentiment de izolare în ciuda succesului exterior.
Ca urmare, autorul concluzionează că generația obișnuită să „se descurce singură” ar trebui să regândească această abordare.
„Sistemul dvs. de operare emoțională v-a servit bine timp de decenii. V-a protejat, v-a permis să vă mișcați, v-a ajutat să supraviețuiți. Dar nu mai sunteți doar supraviețuitori. Trăiești. Iar a trăi, a trăi cu adevărat, înseamnă să lași oamenii să intre în sfera ta de viață. Înseamnă să fii suficient de curajos să ai nevoie de ceva, să dorești ceva, să accepți ceva de la alții fără să-ți faci factură”, rezumă autorul.
Site-ul nu este sigur! Toate datele dvs. sunt în pericol: parolele, istoricul browserului, fotografiile personale, cardurile bancare și alte date personale vor fi utilizate de atacatori.


Ce părere aveți despre echilibrul între independență și acceptarea ajutorului? Este o cale de mijloc fezabilă?
Independența e ca o prăjitură: bună, dar dacă o mănânci singură, te poți îngrășa de emoții!
Cum putem învăța să acceptăm ajutorul fără a ne simți vulnerabile?