Crearea unui cont fals pe rețelele de socializare, solicitarea unui prieten de a „verifica” partenerul sau intrarea în telefon noaptea – astfel de acțiuni par a fi o apărare.
De fapt, fiecare verificare a fidelității dovedește un singur lucru: nu ai încredere în tine, relatează corespondentul .
Psihanaliștii explică: persoana care te testează își proiectează propriile impulsuri întunecate asupra partenerului.
Pixabay
O persoană care este ea însăși capabilă să înșele în anumite circumstanțe, crede sincer că celălalt va face la fel.
Cele trei rădăcini ale neîncrederii
Prima rădăcină este experiența unei trădări în trecut care nu a fost trăită. Nu ați jelit acea trădare, nu v-ați înfuriat cum trebuie, doar ați „iertat și ați uitat”. Acum vechea teamă iese la iveală în noua relație.
A doua rădăcină este stima de sine scăzută. Când crezi în interiorul tău că nu există nimic pentru care să te iubești, atunci orice tăcere din partea partenerului tău pare o dovadă că te înșală. Validarea devine un mod de a confirma: „Știam eu, eu nu sunt nimic”.
A treia rădăcină este un tip anxios de atașament format în copilărie. Mama putea să plece și să se întoarcă, iar copilul s-a obișnuit să verifice dacă ea mai este aici. Adultul transferă acest ritual partenerului.
De ce controalele nu funcționează niciodată
Chiar dacă partenerul tău trece testul, nu vei sta liniștit. Creierul tău nu va face decât să ridice miza: „Și dacă va fi prins data viitoare?” sau „Atunci controlul a fost prea ușor”.
În cazurile în care un control dezvăluie flirturi sau corespondență îndoielnică, cel care suferă este verificatorul. Obții ceea ce căutai, dar îți distrugi propria relație cu propriile tale mâini.
Un caz clinic din practica lui Esther Perel: o femeie a angajat un detectiv, a găsit dovezi că soțul o înșela, a intentat divorț. Un an mai târziu, ea a mărturisit că ceea ce dorea cu adevărat nu era adevărul, ci o scuză pentru a pleca, deoarece era îndrăgostită de altcineva.
Check-in-urile servesc adesea nu ca o căutare a adevărului, ci ca o modalitate de a evita conversația directă. Este mai ușor să fii prins în flagrant decât să spui: „Îmi lipsește atenția ta, mi-e teamă că nu mai ești îndrăgostit de mine”.
Dacă simțiți nevoia să vă verificați partenerul, faceți o pauză și întrebați-vă: ce caut eu cu adevărat? Dovada vinovăției sale sau confirmarea că sunt demn de încredere?
A doua întrebare este: sunt pregătit ca, dacă găsesc nevinovăția, să nu cred, iar dacă găsesc vinovăția, să nu fiu capabil să iert? Testele nu lasă loc pentru viață.
În loc de raiduri secrete, psihologii recomandă dialogul direct. Spuneți: „M-am surprins gândindu-mă că vreau să-ți verific telefonul. Asta vorbește despre anxietatea mea, nu despre vinovăția ta. Ajută-mă să înțeleg de unde vine această teamă”.
Un partener onest nu se va simți ofensat de o astfel de confesiune. El va întreba: „Ce pot face pentru a te simți mai bine?” Și împreună veți veni cu un ritual – de exemplu, o conversație de seară despre ziua care a trecut.
Dacă partenerul tău răspunde speriindu-se și acuzându-te de paranoia, acesta este, de asemenea, un diagnostic. O persoană sănătoasă nu se teme să vorbească despre sentimente, chiar și despre cele inconfortabile.
Țineți minte: o validare generează nevoia pentru o duzină de altele. Singura modalitate de a ieși din acest cerc este să nu vă mai jucați de-a detectivii și să începeți să construiți transparența prin dialog, nu prin capcane.
