Foto: din surse deschise
Aproape jumătate dintre adolescenți prezintă simptome de anxietate, dar ajutorul vine adesea prea târziu
Experții în domeniul psihologiei copilului observă o tendință îngrijorătoare: majoritatea părinților caută ajutor profesional doar atunci când situația din familie devine critică. Acest lucru nu se întâmplă din cauza indiferenței, ci din cauza încercărilor prelungite de a face față tensiunii pe cont propriu.
Cu toate acestea, în momentul în care un copil vizitează un specialist, de multe ori este deja adânc cufundat în dependența online, suferă de insomnie sau dă dovadă de agresivitate puternică, a declarat pentru Weekend Adevărul consilierul parental Ana Mărgerita. Statisticile confirmă gravitatea problemei: aproape 50% dintre adolescenți prezintă simptome de anxietate, iar fiecare al patrulea se confruntă cu dificultăți emoționale severe.
Semnalele ascunse și importanța momentului
Marguerita a explicat că bunăstarea emoțională a unui copil nu începe în cabinetul medical. Ea este modelată în primii ani de viață prin modul în care adulții răspund la plâns, dacă știu să își ceară scuze la timp pentru o voce stinsă și dacă sunt dispuși să discute probleme dificile. Expertul a subliniat că relațiile nu se construiesc pe gesturi mărețe, ci pe acumularea de mici momente de intimitate repetate zi de zi.
Nu este neobișnuit ca copiii care par să aibă succes la școală să poarte un stres intern enorm. Primele semne că un copil are nevoie de sprijin sunt iritabilitatea crescută, accesele de furie, schimbările în comportamentul alimentar sau perfecționismul excesiv. Expertul a observat că aceste comportamente sunt adesea singura modalitate prin care un copil poate explica adulților că trece prin momente dificile.
Greșeli tipice și drumul spre recuperare
Una dintre cele mai mari greșeli pe care le fac părinții a fost identificată ca fiind graba de a corecta comportamentul înainte de a înțelege emoția care l-a cauzat. Atunci când sistemul nervos al unui copil este într-o stare de anxietate, acesta este fizic incapabil să absoarbă explicații logice sau măsuri disciplinare. Primul pas ar trebui să fie întotdeauna stabilirea unui contact emoțional.
Pentru a reconstrui încrederea, expertul a recomandat practica „prezenței reale”. Aceasta constă în rezervarea a doar 10 minute în fiecare zi în care telefonul este lăsat deoparte și toată atenția este îndreptată către copil, fără judecăți, critici sau grabă. Aceste intervale scurte, dar regulate, devin fundamentul unei relații pe termen lung.
Ana Marguerita a afirmat că a cere sprijin nu este un semn de eșec, ci o manifestare a responsabilității supreme a unui părinte. Chiar dacă relația pare ruptă, faptul că adultul „dă înapoi” și este dispus să recunoască greșelile poate deschide calea spre vindecarea legăturii. Participarea la grupuri de sprijin îi ajută pe părinți să își reducă anxietatea interioară, ceea ce automat îi face mai disponibili să comunice cu copiii lor.
Observații:
Ce metode concrete pot folosi părinții pentru a crea aceste momente de intimitate zilnic?