Suntem obișnuiți să măsurăm dragostea prin mărturisiri zgomotoase, gesturi pasionale, cadouri și surprize, uitând de puterea tăcută a unui simplu „mulțumesc”.
Însă recunoștința este cea care devine liantul care ține relația unită atunci când pasiunea dispare în fundal, lăsând loc vieții de zi cu zi, potrivit corespondentului .
Psihologii au observat de mult timp: cuplurile în care se obișnuiește să se mulțumească reciproc pentru lucrurile mărunte, trăiesc mai mult și mai fericite decât cele care iau totul de bun. Atunci când spunem „mulțumesc pentru cină”, nu sărbătorim doar faptul de a mânca, ci vedem efortul depus în pregătire.
Pixabay
Recunoștința funcționează ca o lupă: concentrează atenția asupra celor bune, făcând ca cele rele să se retragă în fundal. În orice viață comună există o mie de motive pentru a fi nefericit, dar există și o mie de motive pentru a fi recunoscător și depinde de noi să vedem la ce să ne uităm.
Cercetările efectuate de neuroștiințifici confirmă: practica recunoștinței stimulează producția de dopamină și serotonină, hormonii fericirii. Persoana care mulțumește se simte necesară și apreciată, iar persoana care mulțumește învață să observe lucrurile bune.
Problema este că deseori confundăm recunoștința cu obligația, temându-ne că dacă spunem „mulțumesc” pentru că ai dus gunoiul, trebuie să cântăm ditirambii pentru totdeauna. Dar este de fapt doar un mod de a spune: te văd, apreciez ceea ce faci pentru noi.Într-o relație de lungă durată există iluzia periculoasă că partenerul știe deja ce simțim pentru el sau ea. Dar el sau ea nu știe, nu ghicește, nu este sigur până când nu spunem, arată, mulțumesc.
Iubirea fără recunoștință degenerează rapid în consumerism, unde toată lumea se crede datoare și nimeni nu apreciază contribuția celuilalt. Și doar un „mulțumesc” spus la timp ne reamintește că nu suntem o funcție pentru celălalt, ci doi care au ales să fie împreună.
Abonați-vă: 
Citește și
- Cum o frază poate distruge încrederea: cuvinte pe care nu ar trebui să le spui
- Ce se întâmplă dacă nu-ți mai ascunzi lacrimile: vulnerabilitatea ca putere
