Pentru o lungă perioadă de timp, apendicele a fost considerat un vestigiu – o rămășiță inutilă a organelor digestive moștenite de la strămoșii oamenilor. Cu toate acestea, cercetările moderne arată că istoria sa evolutivă este mult mai complexă, iar organul în sine poate juca un rol important în sistemul imunitar și în menținerea microbiomului intestinal. The Conversation relatează că.
Apendicele este un mic pinten care se ramifică din secțiunea inițială a intestinului gros. Forma și dimensiunea sa variază considerabil de la o specie animală la alta. La unele primate, inclusiv oamenii și maimuțele mari, are o formă cilindrică lungă. La alte mamifere, cum ar fi koala și wombat, este mai scurt și în formă de pâlnie. La unele rozătoare și iepuri, structura acestui organ este și mai diferită.
Datele moderne arată că apendicele este implicat în sistemul imunitar. Pereții săi conțin țesut limfoid – grupuri de celule imunitare care ajută organismul să controleze compoziția microbilor din intestin.
Acest sistem este activ mai ales în timpul copilăriei și adolescenței, când sistemul imunitar este în formare. Structurile limfoide ale apendicelui sunt implicate în producerea de anticorpi, cum ar fi imunoglobulina A, care ajută la neutralizarea agenților patogeni.
În plus, oamenii de știință speculează că apendicele poate servi ca un fel de „refugiu” pentru bacteriile intestinale benefice. Conform unei ipoteze, în interiorul acestuia se formează biofilme – comunități stabile de microorganisme.
În timpul infecțiilor intestinale grave, când o mare parte din microbiom este eliminat din intestin, bacteriile păstrate în apendice pot ajuta la restabilirea microflorei normale. Aceste microorganisme participă la digestie, suprimă agenții patogeni și interacționează cu sistemul imunitar.
În populațiile umane antice, unde condițiile sanitare erau precare și infecțiile intestinale erau frecvente, capacitatea de a reface rapid microbiomul ar fi putut oferi un avantaj serios de supraviețuire. Cu toate acestea, situația s-a schimbat în ultimul secol. Apa curată, îmbunătățirea condițiilor sanitare și antibioticele au redus dramatic mortalitatea cauzată de infecțiile intestinale. În aceste condiții, avantajele evolutive ale apendicelui au dispărut aproape complet, în timp ce riscul de apendicită a rămas.
Prin urmare, medicina modernă tratează de obicei inflamația apendicelui prin îndepărtarea chirurgicală. Un organ care ar fi putut avea cândva beneficii evolutive este acum văzut mai des ca o potențială sursă de probleme medicale.
Acest exemplu ilustrează bine unul dintre principiile medicinei evolutive: multe caracteristici ale corpului uman au fost formate pentru condițiile din trecut și nu sunt întotdeauna optime pentru viața în lumea modernă.
