Ați încercat vreodată să îmbăiați o pisică?
Acesta este un spectacol demn de un film de groază: strigăte sfâșietoare, gheare eliberate, încercări de a escalada un perete vertical, relatează un corespondent al .
Se pare că apa pentru o pisică este cel mai rău lucru care se poate întâmpla în viață. Dar de ce aceste creaturi grațioase, dintre care multe sunt înotători excelenți în sălbăticie, sunt atât de panicate de o baie de rutină?
Este vorba despre istoria evoluției. Pisicile domestice descind din pisicile sălbatice de stepă care trăiau în regiunile aride din Orientul Mijlociu și Africa de Nord.
Strămoșii lor au avut puțin sau deloc contact cu corpuri mari de apă și nu au dezvoltat nici obiceiul, nici nevoia fiziologică de a intra în contact cu apa. O blană udă este o anomalie pentru ele, nu o normă.
Al doilea motiv este termoreglarea. Blana pisicii, spre deosebire de cea a câinelui, nu are un strat inferior, care creează un strat de aer și protejează de frig. O pisică udă pierde căldură de multe ori mai repede și poate îngheța cu ușurință, chiar și într-o cameră caldă.
Instinctul de autoconservare strigă: „Apă = frig = moarte, fugi!” Al treilea motiv este mirosul.
Pisicile sunt maestre ale camuflajului și vânătorii. Mirosul lor natural trebuie să fie minim pentru a nu speria prada sau a nu atrage prădătorii.
Apa le spală mirosul personal și îl amestecă cu mirosul de șampon, înălbitor sau pur și simplu apă de la robinet. Pentru pisică, aceasta este o pierdere a identității, ea nu mai miroase ca ea însăși.
Al patrulea motiv este pierderea controlului. Pisicile sunt creaturi care prețuiesc pământul solid de sub labe și capacitatea de a controla fiecare mișcare.
În apă, ele își pierd acest echilibru, alunecând, incapabile să se prindă. Acest lucru provoacă panică, ca o persoană care cade brusc prin gheață.
Instinctul le spune să ajungă imediat pe uscat cu orice preț. A cincea cauză este supraîncărcarea senzorială.
Sunetul apei care se toarnă, mirosul apei (în special mirosul chimic al apei de la robinet), senzația de păr ud lipit de corp – toate aceste lucruri copleșesc simultan sistemul nervos sensibil al pisicii. Este ca și cum ai fi într-o cameră cu muzică asurzitoare, lumini intermitente și fum acru, toate în același timp.
În mod interesant, unele rase de pisici, cum ar fi Turkish Van sau Maine Coon, sunt mult mai calme față de apă și chiar le place să se stropească. Au o structură diferită a blănii, care este mai respingătoare față de apă, iar din punct de vedere istoric au trăit în regiuni în care apa făcea parte din peisaj. Dar chiar și lor le place rareori să facă baie cu șampon.
Dacă îmbăierea este inevitabilă (de exemplu, pisica este foarte murdară), fiți pregătiți: puneți un prosop pe fundul băii, astfel încât pisica să aibă de ce să se agațe, folosiți apă minimă și un duș cald, vorbiți cu pisica cu o voce calmă și acționați rapid. Și nu uitați: majoritatea pisicilor nu au nevoie de apă, ele se ling singure foarte bine.
Citește și
- Ce se întâmplă dacă îți hrănești câinele de pe masă: nu răsfăț, ci distrugerea ierarhiei
- Cum să faci o pisică să nu se bată pe canapea: life hacks zoopsicologice pentru o viață liniștită
